puterea de a judeca

Astazi am avut atelier. Ca de obicei, nu m-am putut mobiliza de dimineata pentru a ma scula (statusem noaptea trecuta pana pe la 1 desenand din albumul cu Metropolitan Museum ). Pentru ca sa ajung mai repede, am luat bicicleta. Lumea se uita putin urat la mine; cred ca omida de la gat, camasa mea cu floricele, bluza verde de dedesubt, pantalonii desenati, tubul pentru planse si „salata” din cap si-au facut efectul . Pe bunicute si pe mosulici ii inteleg, nu mai vazusera o asemenea „curiozitate” ca mine de mult timp, dar pe „puradeii” de la coltul strazii (si har Domnului, pe langa Iancu de Hunedoara sunt destui) nu ii pot suporta, asa ca, desi mi-am atras cateva injuraturi zdravene, nu m-am putut abtine sa ma stramb la ei .In fond, ei, cu picioarele nespalate (nu fiindca nu ar avea conditii, ci pentru a face „impresie”), cu pijamalele lor si cu cateii sub brat, ei, carora daca le dai un corn, tot iti cer bani, cum au ei puterea sa judece? Nu ar trebui oare sa se judece intai pe ei?

nowadays

Sunt intr-un rapid cu destinatia Sibiu. Da, am plecat din atmosfera „minimala” a Bucurestiului de week-end pentru a ma bucura de atmosfera indescriptibila a Sibiului. „Modernii” ramain in week-end in Bucuresti(orasul se transforma cat vezi cu ochii intr-un hibrid...”progresul tehnologic” incearca sa asimileze „elementul de pe vremea bunicii” dar acesta din urma nu se lasa...cultura cu parfum de vechi mai rasufla usurata, din fericire, in cateva locuri...in Han, in cartierul capitalelor etc., urmarita fiind de negii cancerigeni din sticla, beton si fier, de cluburile „in” si de tinerii ce nu mai stiu ce e aia istorie) .Cei din Arad, in locul meu, iau trenul spre Viena; ii invidiez pentru asta. Imi doresc sa fiu ei pentru a ma putea bucura de Schiele in fiecare week-end; nu vreau sa fiu ei pentru ca nu apreciaza asta. De fapt, ei iau trenul spre Bucuresti pentru a a avea privilegiul de a gusta incultura pe ritmuri house. Cand ma plimb prin Piata Mare, care este iarasi in pregtaire pentru un concert, ma gandesc la tentativele primarilor de a reda atmosfera parfumata a Bucurestiului de odinioara; din pacate, „strada pe care am pupat-o pe Mimi” se bucura doar de florari nespalati, care fac misto: „Pirando, ia hai sa te pup si io aici...sa nu fie numai Mimi tucata pe Eminescu”. Mda...

carturesti >:D<

Am ghiozdanul negru, cu aspectul ala moale, colorat cu ate din trusa de cusut a bunicii si pictat de catre eul meu artistic in spate. Am tenisii, tenisii cei negrii cu „mate” cu dungi, cu buline aplicate si cu sireturi asortate in picioare. Am tichia, tichia mea rosie ca de salata, tichia rosie care, paradoxal, aduce aminte de Pantera Roz, in cap. Am toate lucrurile mele unice pe mine, defapt, toate lucrurile de pe mine sunt unice. Cu umbrela din plastic in buline, cu esarfa groasa si colorata la gatul de care atarna o omida din lut, cu „eul meu” definit de lucrurile pe care le port, cu acestea ma indrept spre Carturesti, unde, rasfoind albumul cel gros cu pagini lucioase al lui Chagall, voi sta la o masa, band ceaiul caldut sunday morning. Carturesti...locul unde nimeni nu se uita la tine urat daca in mansarda, in ceainarie, sau oriunde, te asezi pe jos sa rasfoiesti o carte...locul unde nimeni nu uita la tine urat daca stai timp de o ora si asculti toate cd-urile cu muzica traditionala din lume, pe care evident ca nu ti le poti permite, sau, chiar daca ti le permiti, nu vrei sa strici bucuria de a le asculta intr-un loc atat de placut....Carturesti....acolo nu te injura librarii, sau „carturescienii” daca ii pui sa dea jos o carte despre arhitectura de pe raftul cel mai de sus, carte pe care se vede dupa fata ta ca nu o vei cumpara....In astfel de locuri de simti bine fiind cine esti...te simti bine cu tine insuti....te simti bine ca esti mai „ciudat”....Carturesti...locul unde oamenii te respecat pentru ca esti „ciudat”, pentru ca esti unic!!!

singuri?

Ploua. Din nou, iarasi, si pentru a o suta oara oara in toamna asta. Pentru a doua sutea oara anul asta. Pentru a o mia oara in viata mea. Pentru un numar infinit pus in fata a noua zerouri in istoria Pamantului. Mai departe nu ma pot duce...Egoistii de noi pretindem ca suntem singuri in Univers, singurii care se bucura de fenomenele naturale ce au loc (si) pe Terra. Chiar om fi singurii care se bucura de ploaie?

diversitate

Astazi mi-am luat pensule noi. Am fost in Han si mi le-am luat. Ador atmosfera de acolo...Cultura, arta, lume buna, materiale care de-abia asteapta sa plece din magazin cu cineva creativ, care d-abia asteapta sa ajunga in camera, sau chiar atelierul, cuiva care le va transforma, doar prin puterea miscarii degetelor si bineinteles, a imaginatiei, in ceea ce ar putea fi opere de arta. In fond, ceea ce le deosebeste pe muzele lui Botticelli de domisoarele din Avignon ale lui Picasso nu sunt panza sau culorile, ci felul in care s-au miscat mainile pictorului cand le-a pictat. Materialele, de la tempera la foile de hartie, ma fac sa ma gandesc la destin, la soarta si sa devin filozofica. Aceeasi foaie de hartie o am si eu in fata, ca si un miliard de alti oameni de pe planeta. Dar diversitatea rezultatelor (unii mazgalesc pe foaie in timp ce vrobesc la telefon, altii scriu o poezie, altii incearca sa demonstreze noi teorii in astrofizica) ma uimeste...Cum si din atomul primordial au rezultat atatea minuni in univers, cum din maimutele din care am evoluat, s-au dezvoltat atatea rase umane....Diversitatea e minunata. Si ar trebui sa invatam sa o pastram.

titles are boring :| continutu conteaza :))

Ma cheama Kewi. Bineinteles, nu acesta este numele meu adevarat, dar acesta mi se potriveste. Nu ca numele meu real nu mi s-ar potrivi, doar ca nu ma defineste...Cum care-i diferenta? E inca una mare de tot! „Potrivit” e ceva care „se asorteaza” persoanei respective; spre exemplu, o pereche de cercei. Doar n-ai auzit pe nimeni zicand despre niste cercei ca ii definesc, nu? Pe omul cu cerceii, poate, il defienste distractia. Adica, atunci cand spui cuvantul :distractie”, imediat te gandesti la el. Asa e si cazul meu! Cand spui Kewi, in mintea ta deja a aparut imaginea mea.
De ce am inceput simplu, cu numele meu? Dupa cum am zis, la pronuntarea acestui nume, deja te gandesti la mine. Nu, nu trebuie sa ma fi cunsocut inainte ca sa se intample acest lucru...De aceea imi place mie asa de mult „Kewi”. Isi face efectul tot timpul. Asa ca nu va mai trebui sa ma descriu. Pana ai ajuns aici, deja stii cum arat. Si daca vreodata ai sa uiti, e de ajuns sa scoti patru sunete: KEWI.