puterea de a judeca

Astazi am avut atelier. Ca de obicei, nu m-am putut mobiliza de dimineata pentru a ma scula (statusem noaptea trecuta pana pe la 1 desenand din albumul cu Metropolitan Museum ). Pentru ca sa ajung mai repede, am luat bicicleta. Lumea se uita putin urat la mine; cred ca omida de la gat, camasa mea cu floricele, bluza verde de dedesubt, pantalonii desenati, tubul pentru planse si „salata” din cap si-au facut efectul . Pe bunicute si pe mosulici ii inteleg, nu mai vazusera o asemenea „curiozitate” ca mine de mult timp, dar pe „puradeii” de la coltul strazii (si har Domnului, pe langa Iancu de Hunedoara sunt destui) nu ii pot suporta, asa ca, desi mi-am atras cateva injuraturi zdravene, nu m-am putut abtine sa ma stramb la ei .In fond, ei, cu picioarele nespalate (nu fiindca nu ar avea conditii, ci pentru a face „impresie”), cu pijamalele lor si cu cateii sub brat, ei, carora daca le dai un corn, tot iti cer bani, cum au ei puterea sa judece? Nu ar trebui oare sa se judece intai pe ei?