Clasici in viata ;))

Ies din casa in graba, pe scari punandu-mi caciula pe cap. Imi fac rotocol fularul in jurul gatului. Un pistrui de pe nas, zgribulindu-se la atingerea de gheata a intepatoarei ape reci, ma anunta ca va incepe sa ninga. Ma grabesc sa prind tramvaiul. In tramvai e mai frig decat afara. Manele la telefon fac din tramvai un camp audio-electric in miscare. Cobor. Primesc un bulgare in fata de la colegii binevoitori. Trec orele de curs, in pauza batandu-ne cu zapada....la sport chiulim si ne ducem la patinoar. Se intuneca. Ma culc...maine e o noua zi de iarna.
Monotonia iernii e intrerupta insa de verdele care razbeste pe ici pe colo, pe sub zapada. A venit primavara!!!!
Ies din casa, tot in graba, tot fara caciula pe cap, dar de aceasta data imi scot caciula dupa primii trei pasi; doar nu o sa ma opun insistentelor soarelui de a imi da un sarut in crestetul capului...Pistruii de pe nas se bucura; tandretea dintre soare si pielea mea cea alba le va aduce noi fratiori, ce vor imparti cu vechii „locuitori” fata mea. Ma grabesc sa prind tramvaiul, a carui prezenta o voi simti inainte sa il vad; calatorii rafinati ce asculta „clasici in viata” (Salam, Parizer si toata gashka de mezeluri made in The Rromi Ferentari Headquarters.) au grija de asta. In statie nu mai vad ambalaje de Nurofen, Coldrex, pachete de servetele sau cameramani care filmeaza o noua reclama pentru un medicament anti-raceala. Vad o doamna mai plinuta, cu par brunet impletit, vanzand ghiocei. Ce supriza! Cumpar Ghiocei pentru toti prietenii mei. Da, Ghioceii....sunt mult prea importanti pentru a le scrie numele cu litere mici. Urc in tramvai, suport acorduri de sintetizator, cobor. In fata scolii....biciclete!!! Carevasazica, deja vin oamenii cu „bicla” la scoala!!!! Intru la ore, in pauze delectandu-ma cu o carte cu pagini ingalbenite. Ultima ora: sport. Chiulim. Mergem in parc J Ne intoarcem seara tarziu dupa ce am facut schimb de biciclete, am argumentat apartenenta la gen a Baltagului si dupa ce am desenat inca 10 pagini in caietul de schite. Ajung acasa franta. Ma culc....maine e a doua zi de primavara.

Oh...primavara

De-abia astept primavara.....Mirosul de verde. Culoarea de simfonie in sol major. Sunetul de ghiocel. Toate aceste ganduri, mirosuri, muzici si senzatii se topesc invadandu-mi trupul ca zapada care, transformata in apa, hraneste primele pete de verde cu lichidul racoros atat de necesar vietii.
Primul buchet de ghiocei. Prima esarfa racoroasa, dupa fulare groase si calde. Primii pasi de aleea din Gradina Japoneza, alee despre care am din nou certitudinea ca este din piatra, la fel ca in fiecare an. Prima panza pictata cu geamul deschis. Prima carte citita la soare in parc.
Singurele secunde din tot anul in care inima reflectiei mele din Taramul unde este intotdeauna anotimpul potrivit bate la unison cu cea a mea, o aglomerare de materie organica ce se bucura de sosirea primaverii. Oh, primavara....

broscuta sau calea spre fericire

M-am trezit astazi stand in fata unei broscute, numarand banutii din portofelul meu negru pictat cu GREENPEACE. Nu-mi ajungeau....si m-a cuprins deprimarea. Doar imi doream atat de mult broscuta aceea, asa...verde, cu ochii mari, cu zambetu pana la urechile pe care oricum nu le are :) , broscuta aceea trebuia sa ma companieze la intoarcerea spre casa. Mi se parea indispensabila...iar apoi m-am gandit...De ce am eu oare nevoie de ea? Pentru a fi fericita? Aaaaah, deci de aceea ne dorim noi atatea...pentru a fi fericiti. De aceea vrem sa ne cumparam hainele preferate, pentru aceea senzatie nemaipomenita ce se cheama fericire. De aceea vrem sa fim cu tipul dragut si blond al carui nume si nici id de messenger nu l-am aflat inca, pentru a fi fericiti. Si pentru prima data, stand in fata broscutei, am inteles de ce imi cumpar acele verzituri hlizite care mie imi plac atat de mult...pentru a fi fericita :D

puterea de a judeca

Astazi am avut atelier. Ca de obicei, nu m-am putut mobiliza de dimineata pentru a ma scula (statusem noaptea trecuta pana pe la 1 desenand din albumul cu Metropolitan Museum ). Pentru ca sa ajung mai repede, am luat bicicleta. Lumea se uita putin urat la mine; cred ca omida de la gat, camasa mea cu floricele, bluza verde de dedesubt, pantalonii desenati, tubul pentru planse si „salata” din cap si-au facut efectul . Pe bunicute si pe mosulici ii inteleg, nu mai vazusera o asemenea „curiozitate” ca mine de mult timp, dar pe „puradeii” de la coltul strazii (si har Domnului, pe langa Iancu de Hunedoara sunt destui) nu ii pot suporta, asa ca, desi mi-am atras cateva injuraturi zdravene, nu m-am putut abtine sa ma stramb la ei .In fond, ei, cu picioarele nespalate (nu fiindca nu ar avea conditii, ci pentru a face „impresie”), cu pijamalele lor si cu cateii sub brat, ei, carora daca le dai un corn, tot iti cer bani, cum au ei puterea sa judece? Nu ar trebui oare sa se judece intai pe ei?

nowadays

Sunt intr-un rapid cu destinatia Sibiu. Da, am plecat din atmosfera „minimala” a Bucurestiului de week-end pentru a ma bucura de atmosfera indescriptibila a Sibiului. „Modernii” ramain in week-end in Bucuresti(orasul se transforma cat vezi cu ochii intr-un hibrid...”progresul tehnologic” incearca sa asimileze „elementul de pe vremea bunicii” dar acesta din urma nu se lasa...cultura cu parfum de vechi mai rasufla usurata, din fericire, in cateva locuri...in Han, in cartierul capitalelor etc., urmarita fiind de negii cancerigeni din sticla, beton si fier, de cluburile „in” si de tinerii ce nu mai stiu ce e aia istorie) .Cei din Arad, in locul meu, iau trenul spre Viena; ii invidiez pentru asta. Imi doresc sa fiu ei pentru a ma putea bucura de Schiele in fiecare week-end; nu vreau sa fiu ei pentru ca nu apreciaza asta. De fapt, ei iau trenul spre Bucuresti pentru a a avea privilegiul de a gusta incultura pe ritmuri house. Cand ma plimb prin Piata Mare, care este iarasi in pregtaire pentru un concert, ma gandesc la tentativele primarilor de a reda atmosfera parfumata a Bucurestiului de odinioara; din pacate, „strada pe care am pupat-o pe Mimi” se bucura doar de florari nespalati, care fac misto: „Pirando, ia hai sa te pup si io aici...sa nu fie numai Mimi tucata pe Eminescu”. Mda...

carturesti >:D<

Am ghiozdanul negru, cu aspectul ala moale, colorat cu ate din trusa de cusut a bunicii si pictat de catre eul meu artistic in spate. Am tenisii, tenisii cei negrii cu „mate” cu dungi, cu buline aplicate si cu sireturi asortate in picioare. Am tichia, tichia mea rosie ca de salata, tichia rosie care, paradoxal, aduce aminte de Pantera Roz, in cap. Am toate lucrurile mele unice pe mine, defapt, toate lucrurile de pe mine sunt unice. Cu umbrela din plastic in buline, cu esarfa groasa si colorata la gatul de care atarna o omida din lut, cu „eul meu” definit de lucrurile pe care le port, cu acestea ma indrept spre Carturesti, unde, rasfoind albumul cel gros cu pagini lucioase al lui Chagall, voi sta la o masa, band ceaiul caldut sunday morning. Carturesti...locul unde nimeni nu se uita la tine urat daca in mansarda, in ceainarie, sau oriunde, te asezi pe jos sa rasfoiesti o carte...locul unde nimeni nu uita la tine urat daca stai timp de o ora si asculti toate cd-urile cu muzica traditionala din lume, pe care evident ca nu ti le poti permite, sau, chiar daca ti le permiti, nu vrei sa strici bucuria de a le asculta intr-un loc atat de placut....Carturesti....acolo nu te injura librarii, sau „carturescienii” daca ii pui sa dea jos o carte despre arhitectura de pe raftul cel mai de sus, carte pe care se vede dupa fata ta ca nu o vei cumpara....In astfel de locuri de simti bine fiind cine esti...te simti bine cu tine insuti....te simti bine ca esti mai „ciudat”....Carturesti...locul unde oamenii te respecat pentru ca esti „ciudat”, pentru ca esti unic!!!

singuri?

Ploua. Din nou, iarasi, si pentru a o suta oara oara in toamna asta. Pentru a doua sutea oara anul asta. Pentru a o mia oara in viata mea. Pentru un numar infinit pus in fata a noua zerouri in istoria Pamantului. Mai departe nu ma pot duce...Egoistii de noi pretindem ca suntem singuri in Univers, singurii care se bucura de fenomenele naturale ce au loc (si) pe Terra. Chiar om fi singurii care se bucura de ploaie?